fbpx

Dacă te-aș întreba cum faci să te iubești mereu, ce ai putea să-mi răspunzi? | Organizare evenimente

Luna februarie a fost una aglomerata. Printre postări si live-uri, am oferit un mic interviu celor de la antreprenoare.ro îl poți citi direct la ei pe site sau in rândurile de mai jos.

De multe ori, noi, organizatorii de evenimente devenim magicieni, ce jonglăm cu timpul, știm arta teleportării și devenim invizibili atunci când este nevoie.

Am iubit și m-am simțit împlinită în acest domeniu, mai bine de 10 ani am organizat zeci sau poate sute de evenimente, dar cine le-a numărat!

Apoi încet, încet am început să învăț despre mediul online și secretele acestuia.

Anul 2021, este pentru mine momentul când am pornit proiectul Skilla.

Skilla este proiectul meu de suflet.

Un proiect prin care mă adresez celor la început de drum în această activitate, având că scop să le ofer informații și sesiuni de mentorat pentru a porni la drum pregătiți și cu “toate temele învățate”.

În momentul când am planificat acest proiect am avut în gând femeile ce doresc să-și înceapă o carierea că și event planner, antreprenoarele ce au deja o afacere conexă cu acest domeniu dar și femeilor angajate, ce în taskurile zilnice au prinse organizările evenimentelor interne.

Pe mine această meserie m-a ajutat enorm, m-a ajutat să învăț să-mi dezvolt calități precum carisma, creativitatea, răbdarea și planificarea. Am cunoscut oameni interesanți de la care am învățat mereu lucruri noi.

A organiza un eveniment înseamnă mereu să identifici nevoile și dorințele clientului.

Prin proiectul Skilla, îmi doresc să te aduc mai aproape de această minunată industrie, să te învăț să-i descoperi secretele și de ce nu să-ți poți face o carierea că și organizator de evenimente.

 

Cum ai pornit pe drumul antreprenorialului?

Îți spun sincer a fost mai mult o provocare. Am pornit pe acest drum acum ceva ani, mai exact în 2016 când mi-am luat un an sabatic. Dar nu am reușit să stau fără acțiunea cu care eram obișnuită zi de zi. Iată-mă dezvoltând parteneriate cu diferiți clienți în mediul online.

Dar pot spune că în acest minunat an, 2021, m-am dedicat 100% antreprenorialului.

Am pornit de dor, dor de evenimente și de lumea mirifică a acestora. Mereu când discutam despre acest subiect o făceam cu nostalgie. Așa că nevoia de acțiune m-a adus mai aproape de visul meu, acela de a realiza un proiect prin care să fiu în mijlocul acțiunii dar din postura de mentor sau coach. Te las pe ține să alegi care varianta crezi că s-ar potrivi pentru o persoane ce dorește să ofere toate informațiile dobândite în ani de zile celor ce-și doresc să înceapă pregătiți o nouă carieră sau afacere.

 

Ești singurul asociat în compania ta?

Mult spus companie, dar da sunt singură în proiect. Mint dacă aș spune că nu mi-aș dori un partener, dar iată că timpul nu mi-a permis să-l caut. Presupun că a lucra cu cineva înseamnă mai multă energie și provocări. Însă vom vedea cum evoluează proiectul și pe parcurs nu exclud parteneriate sau colaborări 😊

 

Iubești ceea ce faci?

Ador ceea ce fac! Este motivul pentru care deseori noaptea mă trezesc și încep să lucrez. Sunt omul acțiunii și fără un scop bine definit în viață nu aș putea să mă trezesc dimineața. Am fost și sunt îndrăgostită de acest domeniu. Au fost peste 10 ani în care m-am dedicat trup și suflet organizării de evenimente. În acest moment, proiectul Skilla înseamnă totul pentru mine și aștept cu nerăbdare să-l pun în mișcare.

 

Cum faci să iubești mereu ceea ce reprezintă afacerea ta?

Face parte din viață mea. Am fost și sunt un om al acțiunii iar această activitate îmi oferă zi de zi energia pentru a pune lucrurile în mișcare.

Dacă te-aș întreba cum faci să te iubești mereu, ce ai putea să-mi răspunzi?

Când un lucru te definește și te formează, când îți oferă atât de multe satisfacții și cu ajutorul acestuia depășești momentele dificile din viață, devine parte din ține. Ar fi atât de multe lucruri de povestit, dar aș avea nevoie de zeci de pagini.

 

Ai un brand personal sau un brand al afacerii?

Din păcate nu am. Acum lucrez la el și este o muncă titanică.

Lucrând atât de mulți ani într-o agenție nu am avut timpul necesar să lucrez la un brand personal, apoi nu am simțit nevoia.

Sunt și o fire mai retrasă și am ales anonimatul ani la rând. Dar acum în acest moment, SKILLA devine brandul afacerii mele. Știu că a avea un brand personal înseamnă o pantă de lansare în afaceri.

Motto-ul SKILLA este „A GOAL WITHOUT A PLAN IS JUST A WISH”  iar valorile mele sunt transparența și sinceritatea 😊

 

Care e povestea pe care brandul tău o spune clienților?

Povestea Skilla se modifică constant, o scriu chiar eu acum, o vei modifică puțin tu când vei posta interviul. O vor scrie clienții în următoarea perioada. Este un organism viu, alimentat de diferite surse.  Ce pot să-ți spun cu certitudine, este o poveste unică!

Este o poveste în care o tipa și-a găsit vocația într-un domeniu tehnic. Este o poveste de dragoste transpusă în episoade ce se pierd în timp.

Este o poveste care arată că atunci când faci lucrurile cu pasiune și te dedici mereu visului tău, ești cu un pas mai aproape de succes.

Povestea mea, și automat povestea SKILLA este despre sinceritate, despre organizare, emoție și dezvoltare.

 

Ai simțit vreodată că nu comunici cu suflet ci rece și impersonal?

De cele mai multe ori DA. Venind dintr-un domeniu tehnic și protocolar, am nevoie să mă educ. Să empatizez cu cititorul. Trebuie să învăț să transpun emoția mea în fiecare mesaj. Dar uite că lucrez și la acest aspect.

 

Crezi că e important să comunici eficient, să pui puțină iubire în vorbele adresate clienților tăi?

Este cheia spre succes! Este acel ingredient minune pe care-l caută orice antreprenor. Chiar zilele trecute am participat la o sesiune de networking și am întrebat o echipa de marketeri ce mă fac eu, care vin dintr-o industrie tehnică, cum pot să „emit” emoții. Răspunsul a fost empatia.

Știu că dacă voi aprinde o flacăra cât de mică pentru acest domeniu în fiecare cititor, vom putea relaționa emoțional pe fiecare temă și subiect abordat. Mai am de lucru, dar iată că acum sunt cu un pas mai aproape de acest lucru.

 

Care crezi că este diferența dintre antreprenorialul feminin și cel masculin?

Sincer?! Nu cred că există diferențe de sex în antreprenoriat. Atâta timp cât faci acest lucru din pasiune și te dedici, rezultatele vor fi cele dorite.

Normal, fiind într-o comunitate de femei, pot spune că noi suntem tot timpul mai bune în absolut orice!

 

Cât de flexibilă și adaptabilă ești?

Este un lucru cu care am lucrat ani de zile. A organiza evenimente înseamnă să te adaptezi la nevoile clientului, a participanților, a furnizorilor a tuturor celor ce sunt implicați în acesta.

Acum știu că noul proiect, îmi va oferi noi provocări pe aceste subiect. Le aștept cu brațele deschise.

 

Suntem în luna iubirii și iubim și oameni și afaceri. Cum sărbătorești iubirea în familie?

Noi sărbătorim iubirea zi de zi. Nu avem nevoie de o zi specială. Iubirea este combustibilul care pune în mișcare fiecare lucru din viață mea.  Soțul copilul, cele două pisici și cele peste 100 de plante care mă înconjoară zi de zi îmi oferă tot ce am nevoie pentru a fi mereu sărbătoare.

 

Ce provocări îți aduce 2021?

Marea provocare a acestui an – materialele video la care lucrez si live-urile. Mai exact faptul că urmează să mă afișez public și încă nu m-am obișnuit să fiu eu în lumina reflectoarelor

 

Care sunt proiectele tale de viitor?

 

  • Realizarea unui brand personal
  • Lansarea cursului online pe care-l pregătesc în cadrul proiectului

 

Ce cărți citești? Ne recomanzi o carte pe care ai citit-o recent?

Citesc tot ce-mi pică în mâna. Acum citesc „femei care aleargă cu lupii” povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice  😊

 

Te poti abona si tu la mini cursul meu GRATUIT Introducere in evenimente aici >> www.skilla.ro

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *